Petre iacob: ”Ofer 25.800 vouchere pentru achiziția de bărci în Popești-Leordeni”

barci

”- M-am săturat de atâtea plângeri și nemulțumiri legate de inundațiile din cartierul nou al orașului. Ofer 25.800 vouchere pentru achiziția de bărci în Popești-Leordeni. Sper ca astfel să nu mai comenteze nimeni ci să experimenteze bucuria de a se plimba cu barca în cartier” este promisiunea primarului Petre iacob ce va deveni realitate  începând de mâine la sediul primăriei popeștene.

Petre iacob s-a inspirat în această inițiativă de la colega de partid, Gabriela Firea, care a sprijinit achiziția de biciclete, oferind bucureștenilor vouchere pentru achiziția bicicletelor.

Până la sfârșitul lunii noiembrie 2017, orice locuitor din cartierul nou al orașului Popești-Leordeni care are buletin/carte de identitate emisă de evidența populației Popești-Leordeni, va primi un voucher în valoare de 1000 lei cu care va putea achita o parte din valoarea unei bărci cu vâsle, pânze sau motor.

Inițiativa vine ca urmare a inundațiilor de sâmbătă din cartierul nou al orașului Popești-Leordeni, când strada Drumul fermei a devenit practic impracticabilă pentru pietoni și dificil de parcurs cu autoturismele.

Grăbiți-vă! Dacă nu aveți actul de identitate emis de evidența populației Popești-Leordeni, mergeți urgent și solicitați schimbarea lui… Voucherele se termină repede!

Advertisements

Popești Leordeni: bălțile și gropile, protejate de lege

drumul fermei

SENZAȚIONAL: bălțile și gropile vor fi protejate de lege în Popești Leordeni începând cu 1 septembrie 2017. Aceasta după ce, la inițiativa primarului Petre iacob, consiliul local a votat hotărârea potrivit căreia gropile din asfalt vor rămâne neplombate, iar bălțile vor dispărea după fiecare ploaie, natural, doar prin acțiunea soarelui.

Încercând să mascheze incapacitatea de a gestiona reparația gropilor și pe aceea de a implementa canalizarea pluvială pe străzi, pentru rezolvarea băltoacelor și a lacului de acumulare de pe strada Drumul Fermei din cartierul nou al orașului, care se formează la fiecare ploaie mai aprigă, primarul Petre iacob a inițiat o hotărâre care îl va împiedica să plombeze gropile din asfalt și să rezolve problema băltoacelor și a lacului de acumulare mai sus amintit.

Astfel, anticipăm că dl. Pitre se va ”spăla pe mâini” în fața electoratului din cartierul nou al orașului la viitoarele alegeri locale, susținând că noua hotărâre de consiliu l-a împiedicat să plombeze gropile din asfalt și să execute o canalizare pluvială care să prevină formarea bălților atât de hulite de cetățeni.

O lege privind blocarea construcțiilor aberant de înalte și a înghesuielii imobiliare pe când?